Cancer de colon

Cancer de colon

In majoritatea tarilor cancerul de colon, reprezinta a doua cauza de deces prin cancer dupa cel pulmonar.Unii specialisti au semnalat ca frecventa cancerului de colon este mult mai mare in mediul urban fata de cel rural.Deceniul de varsta cel mai frecvent afectat de cancerul de colon este 60-69 ani;in general incidenta bolii creste odata cu inaintarea in varsta.

Factori:

1. Dieta : riscul crescut al bolii este pus in legatura cu regimul alimentar sarac in fibre.

2. Grasimile animale: dieta bogata in grasimi animale constituie un factor de risc major.

3. Aport scazut in vegetale: lipsa vegetalelor, in special a celor din familia cruciferelor(varza), a fost avansata ca o cauza majora de cancer colorectal.

4. Acizii biliari : pe langa faptul ca acizii biliari pot fi transformati de bacterii in carcinogeni potentiali, cercetari recente sugereaza ca acizii biliari pot exercita si actiuni directe toxice asupra mucoasei colonului, care pot duce la modificari neoplazice.

5.Colecistectomia in antecedente: multi specialisti sugereaza o asociere intre cancerul colorectal si colecistectomie.

6.Bolile inflamatorii: riscul aparitiei cancerului de intestin gros la bolnavii cu colita ulcerativa a fost aratat de majoritatea specialistilor, predominant la dreapta colonului transvers; in boala Crohn, riscul de a face cancer este de 6 ori mai mare.

7. Ureterosigmoidostomia: subiectii cu asemenea operatie prezinta un risc crescut de a face cancer.Tumorile sunt localizate invariabil in jurul anastomozei, cu o perioada de latenta mai mica de 20 ani.

8. Chirurgia gastrica: multe studii retrospective au semnalat o crestere a mortalitatii prin cancer colorectal dupa operatii pentru ulcer, afirmatie neconfirmata de altii.

9. Factori genetici: factorii genetici,alaturi de factorii de mediu, au rol in aparitia cancerului colorectal. Bolnavii cu polipoza adenomatoasa familiala au predispozitie ereditara de a dezvolta cancer de colon, datorita tulburarilor genetice (cromozom S).

10. Iradierea: Pacientii care au fost iradiati pelvin par a avea un risc crescut de a face cancer rectosigmoidian fata de populatia neiradiata.

Simptome cancer de colon : stenoza, perforatie, hemoragie, tulburari de tranzit intestinal, durere.

Tratamentul chirugical al cancerului de colon:

1. Operatiile curative ( cu intentie de radicalitate) sunt executate in raport cu topografia vaselor sangvine si limfatice si constau in exereza tumorii cu un segment de intestin, impreuna cu teritoriile limfatice de drenaj.

2. Operatiile paliative sunt acelea in care tumora, metastazele sau tesutul tumoral raman pe loc in urma procedeului chirurgical folosit. Obiectivul operatiilor paliative este imbunatatirea confortului pacientilor, prevenirea unor complicatii acute si ameliorarea prognosticului.

3.Operatiile nedefinite cand nu avem siguranta ca am indepartat toata tumora sau aria limfatica de drenaj.

Prognosticul bolnavilor cu cancer de colon este rezervat, rezultatele depind de precocitatea diagnosticului, de momentul operator, de gradul de diferentiere neoplazica, de sediul si numarul tumorilor. Cancerul sincron, coexistenta cu alte tumori viscerale, complicatiile existente in momentul operatiei (perforatie, stenoza, varsta si tarele organice"), intuneca prognosticul.

Pentru intrebari va asteptam pe Forumul Medical al Portalului de Sanatate Doctor Bun

0 comentarii:

Cancer de colon

Informatiile de pe acest blog sunt cu scop educativ si informativ si nu substituie un consult medical.
Boli

  © Blogger template Leaving by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP